Directiile Migratiilor Umane

Sintetizand volumul si directiile migratiilor, indeosebi din ultimele trei secole, obtinem un tablou semnificativ al deplasarilor umane.

Primul loc intre tarile de emigratie il detin statele din Europa occidentala. Cea mai veche poate fi considerata emigratia iberica, cunoscuta inca din secolul al XVI-lea si continuata intr-un ritm sustinut pana in secolul al XVIII-lea. in aceasta perioada, spre America de Sud si Centrala s-au indreptat circa doua milioane de spanioli si cateva sute de mii de portughezi. Dupa aceasta perioada, intensitatea emigratiei iberice este oscilatorie, insa continua pana in zilele noastre.

Atat prin vechime, cit mai ales prin volumul ei, se remarca emigratia britanica. Valoarea acestei emigratii numai in perioada 1825-1940 este de circa 21 milioane persoane, intr-o structura variata de la epoca la epoca. Aceasta emigratie este continua pana la inceputul secolului a1 XX-lea, cand se produce o "reintoarcere" a ei din S.U.A. si o “redistribuire" spre Canada, Australia, Africa de Sud s.a.

Emigratia germana formeaza un contingent de circa 6,5 milioane (1820-1930), cu intensitati maxime, indeosebi la sfarsitul secolului a1 XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Ea cuprinde in primele faze, mai ales pe taranii Germaniei Orientale si Renaniei (zone cu o agricultura slaba) sau pe mestesugarii ruinati de concurenta marei industrii; in perioada anilor 1930-1940 emigratia germana este dominata de refugiati politici (circa 400.000 persoane).

Inca din secolul al XVII-lea se afirma cu toata vigurozitatea emigratia scandinava. Ea cuprinde indeosebi o serie de categorii de muncitori specializati, marinari, taietori de lemne etc.

Emigratia franceza se afirma mai tarziu decat cele mentionate anterior si cu o intensitate mai redusa. Ea cuprinde indeosebi forta de munca disponibila din regiunile periferice ale Frantei, regiuni mai slab dezvoltate, in acele timpuri, din punct de vedere economic.

Din cadrul Europei meridionale si orientale se remarca indeosebi emigratia italiana care se manifesta catre sfarsitul secolului al XIX-lea (incepand cu anii 1880 pana in 1928 circa 17-18.000.000 persoane). Ea s-a orientat fie spre tarile vecine, fie spre tarile de peste ocean (S.U.A., Argentina, Brazilia). Curentul cel mai activ pornea din Italia de sud, din regiunile cu regim latifundiar, bazat pe o agricultura extensiva.

Deosebit de activa a fost si emigratia austro-ungara (circa 4,3 mil. persoane in perioada 1875-1914), cuprinzand indeosebi tarani saraci sau prigoniti politici.

Amintim de asemenea emigratia poloneza cu maximum de intensitate indeosebi in perioada 1919-1939, cand circa un milion polonezi s-au indreptat spre America sau alte tari ale Europei.

Traficul de sclavi din Africa se inscrie, de asemenea, in procesul miscarilor de populatii. Comertul cu sclavi a inceput in secolul al XV-lea in Africa occidentala si atinge punctul sau culminant la finele secolului al XV III-lea. Se apreciaza la circa 20 milioane numarul negrilor deportati pe plantatiile de tutun, zahar, cafea din Brazilia si regiunea Caraibe. Un numar mare de negri au fost transportati, de asemenea, in celelalte tari din America de Sud precum si in S.U.A.

Comertul de sclavi a fost practicat de toate puterile coloniale. “Sclavagismul, afirma Kar1 Marx, este acela care a dat valoare coloniilor, coloniile sunt acelea care au creat comertul lumii, comertul din lumea intreaga este conditia de existenta a marii industrii. Astfel sclavajul este o categorie economica de cea mai mare importanta”. Acest “fildes negru", provenit mai ales de pe coasta occidentala a Africii ecuatoriale, a fost debarcat in America (la Santo Domingo), la numai 10 ani de la calatoria lui Co1umb. De atunci, cu o intensitate de neimaginat, a continuat, timp de mai bine de 50 ani, raspandindu-se in intreg continentul latino-american. In Brazilia ei au fost adusi pentru prima oara in anul 1532

In S.U.A., negrii sclavi au inceput sa fie adusi din anul 1619, fiind apreciat prin anul 1860 un numar total de aproximativ 4.000.000 persoane.

Dar emigratia s-a orientat nu numai spre continentul Americii, ci si spre o serie de tari din Europa sau Asia. Retin atentia, prin amploare si dimensiunile lor teritoriale, migratiile din Africa spre Europa si mai ales spre Franta, care in 1900 isi deschidea frontierele. In 1954, numarul "strainilor" atinge deja circa 1.000.000, iar mana de lucru nord-africana se apropie de o jumatate de milion.

Negotul cu sclavi negri a influentat depopularea multor regiuni ale Africii. Numarul total a1 sclavilor negri a fost apreciat la 20.000.000; dar daca tinem seama atat de faptul ca pentru a prinde un negru erau distrusi alti 3-4 negri, cat si de "pierderile" necalculate survenite in timpul calatoriilor, atunci desigur ca pierderea Africii poate fi apreciata la mai mult de 80.000.000 persoane.

Din cadrul continentului asiatic se remarca indeosebi emigratia indiana, chineza si japoneza care de pe la mijlocul secolului al XIX-lea pana in 1910 cuprindea circa 2,5 milioane emigranti in afara continentului.

sursa:www.referatele.com